Limba germană ca limbă maternă
Cu o experiență de peste 30 ani în învățământul preșcolar în limba germană ca limbă maternă, grădinița noastră și-a setat ca obiectiv principal promovarea bilingvismului în contextul lumii moderne globalizate din care facem parte.
Educatoarele noastre sunt vorbitoare native de limba germană, au o vastă experiență în educație și au ca obiectiv principal însușirea de către preșcolarii Fridolin a limbii germane ca limbă maternă, precum și familiarizarea acestora cu elementele de cultură specifice.


Accentul pus pe bilingvism de la vârste fragede le oferă copiilor o serie de avantaje importante:
-» Abilități culturale și sociale la un nivel înalt;
-» Creșterea inteligenței emoționale și a empatiei prin expunerea la o cultură diferită;
-» Îmbunătățirea generală a funcțiilor cognitive, a memoriei și a capacității de concentrare;
-» Oportunități academice superioare pe termen lung, ș.a.
Chiar și atunci când părinții nu sunt vorbitori de limba germană, preșcolarii își găsesc rapid locul în grădinița noastră și fac progrese rapide în deprinderea noțiunilor de bază în limba pe care vor ajunge să o iubescă până la finalul grupei mari.


De altfel, la absolvirea nivelului preșcolar, copiii sunt pregătiți pentru admiterea cu succes la o școală cu predare în limba germană. Fridolin – Grădinița și creșa în limba germană continuă în mod natural cu Liceul German IDEES, către nivelul primar, gimnazial și liceal. Toate nivelurile sunt autorizate/acreditate de către Ministerul Educației.